Un barbat din Maramureş este cercetat pentru contrabandă, iar o autoutilitară a fost indisponibilizată până la finalul cercetărilor.



*Ieri, 15 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 07.45, colegii noştri au oprit în trafic pentru control, pe DN 19, în zona Huta Certeze, o autoutilitară înmatriculată în România.

La volanul mijlocului de transport se afla un cetăţean român, în vârstă de 64 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş. În urma unui control sumar, poliţiştii de frontieră au observat unele modificări realizate interiorului autoutilitarei, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acesteia, împreună cu şoferul, la sediul instituţiei în vederea efectuării unui control amănunţit.

Drept urmare, în spatele scaunului şoferului, în compartimentul pentru transport marfă, colegii noştri au descoperit un loc special amenajat, în care era ascunsă cantitatea de 2.970 pachete ţigări, de provenienţă Duty Free, în valoare de 34.700 lei.

*

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au descoperit, tot ieri, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Falcău, judeţul Suceava, cinci colete cu țigări care au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 9.910 de pachete cu țigări, în valoare totală de 116.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări, 12.880 pachete, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de 5.400 lei, a fost indisponibilizată la sediul instituţiei. Totodată, în ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum şi pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalul cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Citește și

Comentarii