Șoferul autoutilitarei, un cetățean român, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Ieri, 1 octombrie a.c., polițiștii de frontieră Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 14.00, colegii noștri au oprit pentru control, în localitatea Decebal, o autoutilitară pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare de Marea Britanie. Mașina era condusă de către un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. La controlul sumar al autoutilitarei, s-a constatat că în compartimentul de marfă se aflau mai multe colete, unele învelite în folie neagră, ocazie cu care șoferul și mijlocul de transport au fost conduși la sediul STPF Satu Mare pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor aflate în mașină s-a constatat că acestea conțineau, pe lângă diferite bunuri personale (haine, obiecte electrocasnice etc.) și 12.090 pachete cu țigări de diferite mărci, provenite din magazine de tip duty free din Ucraina, în valoare de aproximativ 142.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, autoutilitara, în valoare de aproximativ 16.800 lei, a fost indisponibilizată la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor, iar conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, au desfășurat, tot ieri, o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în urma căreia au fost descoperite cinci baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, care conţineau cantitatea de 2.499 pachete cu țigări, în valoare de peste 29.200 lei.

În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

Citește și