În data de 26.01.2018, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 04.00, polițiștii de frontieră au observat pe raza localității Poienile de sub Munte, jud. Maramureș, patru persoane care se îndreptau de la frontiera de stat spre interiorul țării, transportând, în spate, colete voluminoase.

Lucrătorii noștri au somat verbal persoanele în cauză, însă acestea au abandonat coletele și au încercat să fugă, dispersându-se în direcții diferite.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea persoanelor în cauză, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, toți patru domiciliați pe raza jud. Maramureș.

În imediata apropiere a acestora au fost descoperite 5 colete cu țigări de proveniență ucraineană. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii cetățenilor romani, împreună cu baxurile cu țigări, la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Pe timpul cercetărilor, s-a stabilit că în activitatea infracțională mai sunt implicate două persoane de sex masculin, cetățeni români, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, domiciliați tot pe raza jud. Maramureș.

În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conțin 2.457 pachete țigări, marca Marble, în valoare de peste 28.700 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform Codului Vamal al României.

În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Citește și