Au fost prognozate averse cu acumulări de 20-25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Ca fenomene asociate au fost prognozate grindină de dimensiuni mici.

Pentru Maramureş zonele afectate au fost Baia Mare, Baia Sprie, Târgu Lăpuș, Șomcuta Mare, Copalnic-Mănăștur, Mireșu Mare, Satulung, Recea, Dumbrăvița, Cernești, Remetea Chioarului, Valea Chioarului, Groși, Săcălășeni, Coltău, Vima Mică, Coaș, Boiu Mare.

Vremea severă nu a rămas fără urmări. În Şomcuta Mare ploaia a fost atât de puternică încât apa a inundat curţile gospodăriilor, grădinile, dar şi drumul DN 1C.

O rupere de nori a avut loc în această seară în Borşa, care a condus la formarea de scurgeri de pe versanți, dar și la o viitură pe raza unității administrativ-teritoriale. Structurile teritoriale ale M.A.I. (pompieri, poliție) împreună cu primarul și autoritățile administrației publice locale intervin în sprijinul cetățenilor și pentru eliminarea efectelor negative produse de inundații.

Citește și