Din primele informații transmise în exclusivitate de la fața locului de un participant la trafic, șoferul unui autoturism a ieșit inexplicabil de pe șosea și s-a rostogolit de câteva ori.

În acel timp din mașină bărbatul de la volan a fost aruncat aproximativ 30 de metri.

La fața locului un medic aflat întâmplator în trafic a încercat să îl ajute, însă nu prezenta semne vitale. Mai mult, emana și un miros puternic de alcool.

Echipajele medicale SMURD de la ISU Maramureș ajunse la fața locului nu putut face nimic decât să constate decesul. Criminaliștii din cadrul IPJ Maramureș au făcut cercetarea la fața locului. Bărbatul decedat conducea un autoturism înmatriculat în județul Maramureș.

IPJ Maramureș

Pe DJ 109I, între localitățile Viile Apei și Orașu Nou, un tânăr în vârstă de 28 de ani din comuna Orașu Nou, județul Satu Mare, a pierdut controlul direcției autoturismului pe care-l conducea, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe un câmp. În urma accidentului tânărul, care nu utiliza centura de siguranță, a fost proiectat din habitaclul autovehiculului si a decedat. În autoturism nu se aflau alte persoane.

Citește și

loading...