Ieri, 28 decembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, jud. Maramureș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră cetățeanul ucrainean Vasyl S., în vârstă de 29 ani, conducând un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Cehia.

În urma unor verificări amănunţite efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Cehia.

Autoturismul marca Volvo, an fabricație 2011, în valoare de 18.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire la furt, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Citește și

loading...