Ieri, 01 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 01.00, colegii noștri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Cămârzana, județul Satu Mare, un grup de persoane care se deplasa dinspre frontiera de stat către interiorul țării, trei dintre ele transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea acestora, moment în care persoanele au abandonat coletele și au fugit înapoi spre teritoriul ucrainean, însă unul dintre ei a fost reţinut de lucrătorii noștri.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

La fața locului, au fost descoperite 21 colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 12.800 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 149.760 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele bărbatului în cauză, cetățean ucrainean, în vârstă de 29 de ani, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Negrești Oaș au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Totodată, polițiștii de frontieră derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Citește și

Comentarii