Ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, a ordonat joi interzicerea protestelor pro-palestiniene în condiţiile în care există riscul ca acestea să "genereze tulburări ale ordinii publice", ce pot conduce la arestări, relatează AFP şi Reuters.
Ministrul de interne a transmis acest ordin printr-o scrisoare adresată prefecţilor din întreaga ţară.
Ministerul de Interne francez a declarat pentru AFP că arestările vor viza "organizatorii (unor astfel de proteste) şi cei care perturbă ordinea publică".
Hamas a cerut miercuri organizarea unor manifestaţii în întreaga lume musulmană în sprijinul palestinienilor, pe fondul conflictului sângeros dintre mişcarea islamistă şi Israel, notează Reuters.
Preluare: AGERPRES