Într-un comunicat dat publicităţii luni, FRF precizează că "a luat la cunoştinţă de hotărârea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de trimitere în judecată a preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi a vicepreşedintelui FRF, Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru presupuse infracţiuni legate de decizia Comitetului Executiv de excludere a SC Fotbal Club U Craiova SA". Federaţia "respinge acuzaţiile formulate de procurorii DNA şi îşi exprimă încrederea că justiţia va confirma faptul că decizia de excludere a fost luată în conformitate cu regulamentele în vigoare, regulamente pe care toate cluburile afiliate au agreat să le respecte".

FRF susţine că "rechizitoriului întocmit de procurorii DNA se bazează pe o interpretare eronată a faptelor", precizând că "în conflictul pe care S.C. Fotbal Club U Craiova SA l-a avut cu fostul antrenor (Victor Piţurcă - n.red), Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor a dat câştig de cauză celui din urmă". "Craiova a formulat recurs, dar s-a adresat şi instanţelor civile - ceea ce a reprezentat o încălcare gravă a statutului FRF. În conformitate cu prevederile statutare, SC Fotbal Club U Craiova ar fi trebuit să meargă mai departe pe jurisdicţia sportivă până la ultima instanţă, adică Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, înainte de a se îndrepta către instanţele civile", menţionează FRF, adăugând că "FIFA şi UEFA cer în mod expres o jurisprudenţă unitară pe linie sportivă, de aceea interzic membrilor să se adreseze instanţelor civile înainte să epuizeze toate căile pe parte sportivă".

Totodată, Federaţia menţionează că, în conformitate cu normele sale în vigoare la data excluderii Universităţii Craiova, "sancţiunile disciplinare sunt executorii". "De altfel, decizia Comitetului Executiv a fost confirmată de Adunarea Generală a FRF, cu majoritate covârşitoare (168 de voturi). FRF consideră prematură şi invocarea în rechizitoriu a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti din 25 iunie 2012, în condiţiile în care această sentinţă a fost contestată prin recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. FRF a solicitat devansarea termenului la care se va judeca recursul (stabilit iniţial pentru anul 2014), iar Înalta Curte a acceptat acest lucru, stabilind un nou termen pentru septembrie 2013".

În încheierea comunicatului, FRF "îşi reafirmă încrederea într-o decizie corectă a justiţiei" şi promite că "va face toate demersurile necesare pentru a demonstra că deciziile sale au fost în conformitate cu statutele şi regulamentele în vigoare". În acelaşi timp, FRF precizează că "preşedintele Mircea Sandu îşi va continua activitatea în mod normal, orice discuţie despre suspendarea activităţii acestuia neavând bază legală".

Citește și