Azi noapte, la ora 01.28, poliţiştii din Copalnic Mănăştur au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre comiterea unui furt.

Paznicul unei societăţi comerciale a reclamat că azi noapte, persoane necunoscute au furat mai multe plăci din granit de pe un teren din localitatea Cerneşti.

La câteva ore de la reclamarea furtului, poliţiştii au identificat patru bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei. Aceştia au transportat şi depozitat bunurile la o cabană situată pe raza localităţii Târgu Lăpuş, proprietatea unuia dintre ei.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 31 000 de lei, a fost recuperat în totalitate de poliţişti.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și