Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea s-a prezentat, marţi, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind primul termen în dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unei maşini din bugetul DIPI, cauza fiind trimisă, pe 11 mai, judecătorilor de la instanţa supremă.

"M-am prezentat la instanţa ca orice cetăţean normal, trebuie să respectăm legea. Este vorba despre dosarul DIPI, vreau să spun că în timpul mandatului meu de la MAI, s-au achiziţionat legal peste 5.000 de maşini. Această maşină a fost luată legal de către DIPI pentru a-şi operaţiona o structură de pază demnitari, nu este maşina mea, este a ministerului şi se află în garaj", a declarat Gabriel Oprea în faţa jurnaliştilor.


Totodată, acesta a mai spus că este un om "care a respectat legea", iar "toate achiziţiile au fost făcute în mod legal".

În luna mai, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcția de Informații și Protecție Internă (DIPI). Gabriel Oprea, în prezent senator, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, potrivit Agerpres.

În dosar, au mai fost deferiți justiției: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu și pentru două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, și Marian-Dănuț Iacob, comisar șef de poliție, șeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae și Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.

"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție. Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative", susțin procurorii.

DNA precizează că, în perioada 21 august — octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinația resurselor materiale alocate instituției publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziționat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosința personală și exclusivă a ministrului de Interne în funcție Gabriel Oprea.

De asemenea, în perioada 2014 — 2015, același inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unei alte sume, și anume de peste 238.000 lei, alocată instituției pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției, care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

"În aceeași manieră au procedat și inculpații Zărnică și Iacob, în calitate de ordonatori de credite în DIPI, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinația sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei", au mai constatat anchetatorii.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin lui Oprea, Nicolae și Pavel, până la concurența sumei de 410.000 lei, în vederea recuperării pagubei produse.

Citește și