Astfel, începând cu orele 10 pe platoul din Piața Ioan Mihalyi de Apșa, sighetenii au fost invitați să ia parte la diverse demonstrații ale polițiștilor sigheteni. Totodată, polițiștii au etalat tehnica aflată în dotare.

Cei mai bucuroși și curioși în același timp au fost cei mici, care s-au bucurat stând în mașinile Poliției, acționând sirenele și urând polițiștilor un călduros „La mulți ani” prin sistemul de amplificare al mașinilor.

Serviciul „Criminalistică” din cadrul Poliției a explicat metodele prin care aceștia îi prin pe răufăcători și au prezentau metodele prin care se iau amprentele, dezvăluind câteva dintre secretele profesionale ale meseriei de polițist criminalist.

Cei prezenți pe Platou au putut admira și câinii aflați în dotarea Poliției sighetene: câini de lup antenați pentru patrulare și pe cei antrenați pentru urmărirea infractorilor.

Sighetenii s-au prezentat în număr mare la eveniment, făcând numeroase poze.

Festivitățile au continuat la Sala „Enescu” printr-un program ceremonial în care mai mulți lucrători din cadrul Poliției au fost avansaţi în grad profesional.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și