În ultimii ani, Dubrovnik a beneficiat enorm de pe urma serialului HBO „Game of Thrones”. Orașul costier a servit ca locație de film pentru „King’s Landing”, capitala împărăției fictive a lui Westeros.

Un studiu publicat luni în Jurnalul Internațional de Cercetări în Turism ne arată proporțiile infuziei financiare a turismului cinematografic în stațiunea croată.

Între 2012 și 2015, peste 240.000 de turiști au vizitat cantonul Dubrovnik-Neretva, toți fani ai serialului HBO. Sutele de mii de „prozeliți” au petrecut în total 1,5 milioane de nopți și au cheltuit 125,9 milioane de euro numai în Dubrovnik.

Autorii analizei – Marina Tkalec, Ivan Zilic și Vedran Recher de la Institutul de Economie din Zagreb - au folosit o abordare sintetică pentru a „estima efectele cauzale” ale seriei „Game of Thrones” asupra numărului de sosiri turistice, relatează Balkan Insight.

„Observăm un efect robust și pozitiv al filmării seriei TV în Dubrovnik asupra numărului de sosiri turistice. În plus, există și efecte pozitive asupra altor cantoane din țară”, semnalează autorii în sumarul articolului.

Oraș comercial important în vremuri medievale, Dubrovnik spre sprijină în prezent economic exclusiv pe turism, care constituie, de asemenea, o piesă vitală în economia națională a Croației.

Potrivit datelor statistice, turismul contribuie reprezintă 18% din PIB-ul anual al Croației, cel mai mare procent pe acest segment la scară europeană.

Citește și

loading...