Evenimentul este un prilej deosebit pentru susținerea campaniei Muzeului Maramureșan de a prezenta în cadrul celui mai mare conglomerat expozițional de artă din România-Art Safari, colecția de pictură Traian Bilțiu Dăncuș.

Organizată în parteneriat cu muzee din România și colecționari privați, această expoziție retrospectivă își propune recuperarea valorilor de patrimoniu și redarea lor publicului într-un format curatorial de excepție.

Evenimentul de la Sighet are o componentă atât educațională, artistică, culturală cât și una socială și de divertisment și se dorește a fi în primul rând o experiență muzeală memorabilă.

Alături de noi vor fi: CD Retro Pub, Proseco, Jidvei, Hotel Iza, SC Gytral SRL, Florăria Artistic by Ana, Școala de Muzică, Clubul Copiilor.

Sperăm să ne bucurăm de prezența unui număr mare de prieteni care înțeleg importanța acestor inițiative, inițiative care contribuie la consolidarea valorilor noastre identitare.

Intrarea la petrecere se poate face în schimbul sumei de 350 de lei, sumă care va asigura masa, băutura, muzica și dansul, donația, tombolă cu premii și fiecare participant va beneficia de un abonament gratuit la Muzeul satului maramureșean ”Mihai Dăncuș”!

Veniți cu pantofi comozi!
Locația: Gospodăria Hodor Pop din Muzeul satului

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și