Până astăzi, 1.500 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 19.06.2020 (10:00) – 20.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava și Tulcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 330 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 190 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.335 de persoane. Alte 80.014 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și