"Coabitările în România începând cu decembrie 2014 trebuie să înceteze. Ciclurile politice între președintele României, majoritatea parlamentară și guvernul rezultat din acea majoritate trebuie să fie resincronizate. Un președinte de stânga cu o majoritate de stânga cu PSD ca ax central al Guvernului în anul viitor", a afirmat Geoană, în cadrul discursului susținut la Buzău la Forumul Național România Europeană 2014-2020.

De asemenea, el a arătat că PSD-ul "trebuie să câștige tot în 2014" astfel încât să poată începe un ciclu politic caracterizat de stabilitate și creștere economică.

Senatorul Mircea Geoană a arătat că în ultima perioadă președintele Traian Băsescu, dar și liderul PNL Crin Antonescu susțin că PSD nu poate câștiga alegerile prezidențiale întrucât are doar 40% în sondaje. "Dar amândoi spun, și Traian Băsescu și recentul său discipol (n.r. — Crin Antonescu), că PSD nu are cum să câștige alegerile prezidențiale pentru că suntem undeva la 40%. Trebuie să vă reamintesc că în 2009 am câștigat 5,2 milioane de voturi și dacă nu erau matrapazlâcuri și furăciune, câștigam Președinția României", a afirmat Geoană.

El a adăugat că în 2014 se va pleca din start cu cele 5,2 milioane de voturi și că partidul poate face scorul care să îl conducă la Cotroceni. "De la 5,2 milioane de voturi plecăm și în 2014 și, cu acest partid, cu această generație nouă de lideri, vă garantez că partidul face scorul care să ne conducă la victorie la Cotroceni", a mai spus parlamentarul senatorul PSD.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...