Accidentul a avut loc pe autostrada A9, între localitățile Münchberg și Gefrees, în landul Bavaria.

În urma coliziunii, autocarul a luat foc și a ars complet.

Potrivit poliției, 31 de pasageri au fost răniți, dintre care unii grav, iar 17 persoane sunt date dispărute. Deocamdată nu este clar ce s-a întâmplat cu acestea, dar potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliției, nu este exclus ca unii dintre pasageri să nu fi reușit să se salveze din autocarul în flăcări.

Conform primelor informații, autocarul se îndrepta în direcția Nürnberg când a fost prins într-un ambuteiaj și a lovit un autotren care rula în fața lui.

Poliția a închis traficul pe autostrada A9 pentru a permite intervenția echipajelor de salvare. Potrivit presei locale, la locul accidentului au aterizat patru elicoptere.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și