Părinții vor putea să lase necompletată rubrica referitoare la identitatea sexuală a copilului în certificatul de naștere, iar termenul de ”sex nedeterminat” urmează să își facă apariția în registrele stării civile.
”Este pentru prima dată când legea recunoaște că există oameni care nu sunt nici bărbat, nici femeie, sau de ambele sexe — oameni care nu se încadrează în categoriile legale tradiționale”, a declarat pentru AFP Konstanze Plett, profesor de drept la Universitatea din Bremen.
Un purtător de cuvant al Ministrului de Interne din Germania a explicat că pașapoartele germane în care se aplică ”M” pentru masculin, respectiv ”F” pentru feminin vor conține și ”X” în rubrica rezevată determinării sexuale a individului.
Aceste noi reglementări se vor aplica și altor documente oficiale, potrivit unei experte, specialistă în drepturile persoanelor intersexuale, Konstanze Plett.
Chiar dacă legea a intrat efectiv în vigoare la întâi noiembrie, ea nu răspunde la unele întrebări despre ceea ce înseamnă să trăiești fără o identitate sexuală stabilită în mod legal. Parlamentul trebuie acum să clarifice care vor fi consecințele acestei schimbări în materie de căsătorie și uniune civilă. În Germania, căsătoria poate fi doar între un bărbat și o femeie, în timp ce contractul de uniune civilă este destinat exclusiv persoanelor de același sex.
Numărul de cazuri de intersexuali este de unu la 1.500-2.000 de nașteri, dar cifra ar putea fi mai mare, din cauza dificultăților de definire a intersexualității, atât în plan fizic, cât și hormonal.

Citește și