În comunicatul semnat de președintele FRG, Adrian Stoica, se arată că inițiativa de a face demersurile necesare pentru obținerea organizării în România a celei de 7-a ediții a CE de gimnastică individuale seniori, masculin și feminin, în luna aprilie 2017, a fost luată la data de 11.12.2013 de Federația Română de Gimnastică, alături de S.C. OMV Petrom S.A., Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Generală a Municipiului București și Fundația „Casa Campionilor”.

Se precizează, de asemenea, că „în ședința sa din data de 23 ianuarie 2015 Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Gimnastică a încredințat federației noastre organizarea acestei ediții a Campionatelor Europene, în municipiul București, în viitoarea Sală Multifuncțională din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu”. Din păcate, din motive binecunoscute opiniei publice, începerea construcției acestui important obiectiv sportiv/cultural al Municipiului București a întârziat nepermis de mult față de estimările factorilor interesați în folosirea acestei săli, ducând în cele din urmă la stabilirea unei alternative pentru organizarea evenimentului din 2017, respectiv Sala Polivalentă din Cluj-Napoca”.

Cu ocazia vizitei efectuate la București în luna septembrie 2015 de către președintele Uniunii Europene de Gimnastică, Georges Guelzec, în cadrul discuțiilor cu Primăria Generală a Capitalei și Ministerul Tineretului și Sportului, s-a stabilit ca în luna decembrie a acestui an să fie comunicat un răspuns ferm cu privire la locul unde se vor desfășura aceste Campionate Europene, precizează comunicatul FRG.

Ținând cont de răspunsul Primăriei Generale a Municipiului București privind stadiul demarării construcției Sălii Multifuncționale București, din data de 11 decembrie 2015, „Uniunea Europeană de Gimnastică, alături de Federația Română de Gimnastică, anunță în mod oficial că ediția din anul 2017 a Campionatelor Europene de Gimnastică se va desfășura în Sala Polivalentă din municipiul Cluj-Napoca, în perioada 19-24 aprilie”.

În mesajul său, adresat FRG cu prilejul luării acestei hotărâri, Georges Guelzec a declarat că "Uniunea Europeană de Gimnastică este pe deplin conștientă de faptul că situația creată nu este imputabilă Federației Române de Gimnastică. Suntem pe deplin convinși și încrezători că prietenii noștri români vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a organiza acest eveniment la înălțimea așteptărilor gimnaștilor, a partenerilor noștri și la nivelul tehnic cerut de un asemenea eveniment”.

„Federația noastră este încrezătoare că, alături de Ministerul Tineretului și Sportului și de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, organizarea unui asemenea eveniment la 60 de ani de la prima ediție a Campionatelor Europene (București, Sala Floreasca, aprilie 1957) va asigura promovarea imaginii României și a sportului românesc printr-o disciplină sportivă care a adus atâtea rezultate meritorii la marile competiții mondiale și europene”, conchide comunicatul FRG.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și