Luptele "de gherilă" din interiorul PNL au însă urmări dramatice pentru comunităţile din judeţ. Surse din cadrul partidului au declarat că numirile de manageri de la Borşa care au scos oamenii în stradă ar fi de fapt consecinţele războiului pentru putere dintre cele două tabere.

"Este adevărat că PNL Maramureş a trimis propuneri pentru Spitalul de Recuperare şi Liceul din Borşa, dar aceste propuneri nu sunt nicidecum cele două persoane care au fost numite. Pentru o parte dintre liberali, aceste numiri au fost o adevărată surpriză", au precizat surse din cadrul PNL Maramureş.

Aceleaşi surse au mai precizat că liderul liberalilor "de peste deal", Ovidiu Nemeş, i-ar fi atras de partea lui şi pe parlamentarii PSD din zonă, care l-au ajutat să-şi numească oamenii în funcţii cheie, drept recompensă pentru ajutorul primit în campania din decembrie 2012.

"Responsabili pentru numirile care au revoltat oamenii din Borşa sunt parlamentarii din zonă, dar şi Ovidiu Nemeş. Au vrut să demonstreze că sunt mai tari, că pot. Au arătat, dar nu prea au demonstrat multe cu asta", au concluzionat sursele.

Alegerile pentru conducerea PNL Maramureş care au fost, iniţial, programate pentru data de 22 iunie au fost amânate pentru o dată ulterioară, după ce la Secretariatul General al PNL au ajuns mai multe reclamaţii legate de felul în care au fost organizate alegerile în PNL Baia Mare şi modul de desemnare a delegaţilor la Conferinţa Judeţeană de Alegeri.

Citește și