Accidentul s-a produs în jurul ore locale 01:15 (00:15 GMT) în Alto Adige (Tirolul de Sud), regiune italiană limitrofă Austriei, precizează cotidianul Corriere della Sera.

După ce îşi petrecuse seara într-un restaurant, grupul de tineri turişti germani se afla în apropierea autobuzului lor, când o maşină a sosit cu viteză mare, lovind în plin persoane aflate pe marginea drumului.

Potrivit publicaţiei italiene, şoferul maşinii era un tânăr de 28 de ani care locuieşte în zonă şi "ar fi avut un nivel de alcool foarte ridicat în sânge".

Şase tineri germani au murit pe loc, în timp ce dintre cei 11 răniţi trei se află în stare gravă, o femeie fiind transportată cu elicopterul în Austria, conform aceleiaşi surse.

Citește și

loading...