Acest lucru se întâmplă datorită nerespectării protocolului încheiat între Spitalul Suport COVID (TBC) cu Spitalul Județean și Direcția de Sănătate Publică Maramureș. De ce nu se respectă? Cel mai probabil datorită lașității medicilor, proaspăt vaccinați, care nu vor să salveze viețile oamenilor care ajung la Spitalul Suport COVID din Baia Mare. Sunt întrebați dacă doresc să meargă și nu sunt detașați, așa cum ar fi firesc. Acest lucru este posibil, cel mai probabil, din lipsa cadrelor medicale, iar conducerea Spitalului Județean este de-a dreptul speriată de ideea unei demisii în masă a specialiștilor care muncesc aici. Cu salarii uriașe, cu vaccinul făcut, cu jurământul lui Hippocrate depus de ceva ani iată că ”salvatorii” în halate albe sunt nepăsători, inumani în vreme de pandemie. Pacienții mor pe capete pentru că nu au medicii de specialitate care să le facă schemele de tratament, care să-i ajute în momentele grele.

Un strigăt de ajutor

În disperarea lor, de a salva sufletele care ajung la Spitalul Suport COVID din Baia Mare, medicii de aici au elaborat un document (vezi foto jos) în care explică problemele cu care se confruntă și pe care nu le aude absolut nimeni. Am relatat în nenumărate materiale modul în care cadrele medicale de la Spitalul Suport au reușit să salveze viețile celor care le-au trecut pragul, datorită devotamentului lor. Departe de familiile lor, cu multe nopți nedormite la activ, neodihniți, cu lacrimi, cu stări de leșin pe secția de ATI, îmbrăcați ca și cosmonauții cu orele, cu transpirația curgând șiroaie pe spatele lor, acești oameni minunați, specialiști extraordinari, sunt la capătul puterilor.

Situația este extrem de gravă!

”Prin prezenta dorim să vă aducem la cunoștință faptul că, în acest moment Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare, în care ne desfășurăm activitatea nu mai îndeplinește condițiile de Spital Suport COVID”, se arată în documentu pe care l-au transmis.

Medicii au și argumentat de ce nu mai sunt îndeplinite condițiile, respectiv ”lipsa medicilor specialiști din disciplinele medicină internă, cardiologie, neurologie”, iar ca urmare a acestui fapt ”pacienții nu beneficiază de asistență medicală adecvată patologiei cronice, cu excepția pneumologiei” și că ”lipsa asistenței medicale continue din partea specialităților medico-chirurgicale se reflectă în indicatorul de mortalitate din secțiile Covid din spitalul nostru”.

Facem precizarea că specialiștii Spitalului Județean au fost prezenți 4 luni în Spitalul Suport COVID din totalul lunilor de la declanșarea pandemiei cu SARS-CoV-2.

Citește tot articolul pe ziaruldemaramures.ro


Preluare: ziaruldemaramures.ro

GRAV - Medicii de la Spitalul Județean din Baia Mare refuză să trateze pacienții de la Spitalul Suport COVID

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și