Măsura a fost luată la recomandarea experţilor din sănătate după ce numărul cazurilor de infectare cu Covid 19 a crescut cu 69% în Zakynthos, respectiv 54% în Creta, totul în doar o săptămână. Interdicţia de circulaţie pe timp de noapte a fost în vigoare în întreaga Grecie timp de 6 luni, până pe 28 iunie. Singura excepţie a fost insula Mykonos, unde s-a impus această măsură şi în perioada 17 - 26 iulie, tot pe fondul creşterii cazurilor de îmbolnăvire.

Următoarele pe listă ar putea fi insulele Rhodos şi Ios. În Grecia, rămân în continuare interzise reuniunile şi petrecerile private cu mai mult de 20 de persoane. Amenzile pentru încălcarea acestei măsuri încep de la 50.000 de euro şi pot ajunge până la 200.000 de euro. Potrivit raportărilor oficiale, Grecia a înregistrat miercuri, 4 august, 2.856 de noi cazuri de Covid 19 şi 16 decese. În Grecia, 57% din populaţie a fost vaccinată cel puţin cu prima doză şi 52% are schema completă de vaccinare.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și