Într-un final, după ce s-au aruncat de-o parte şi de alta cuvinte grele, viceprimarul Sorin Timiş a rămas pe funcţie. Cel puţin deocamdată.

Sursele noastre au declarat pentru Sighet 247 că ședința s-ar fi lăsat cu bătaie, actorul principal fiind vărul vice-primarului care, împreună cu unchiul său, i-au tras o bătută cumnatului primarului, Timiș Adrian, zis „Fieru”. Întreaga bătaie a avut loc în clădirea Primăriei și a constat din câțiva pumni și un cap în gură.

Sursele noastre ne mai comunică faptul că victima a depus în seara aceasta sau urmează să depună mâine o plângere la Poliție împotriva agresorilor.

Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât victima, cumnatul primarului, Timiș Adrian, zis „Fieru”, este director al Serviciului de utilități publice din cadrul Primăriei Borșa.

Agresorul Timiș Ciprian, zis Teteriță, este un binecunoscut patron de firmă de vânzări materiale de construcții din Borșa, firmă care nu este străină de anumite afaceri necurate în zonă, despre care primarul în funcție, Toni Mihali, a scris pe contul său de FaceBOOK următoarele:

„În data de 02/12 am retras atribuțiile d-lui viceprimar și dreptul de semnătură deoarece avea drepturi depline și nu le folosea, sau cel puțin nu le folosea în interesul comunității.

Cea mai respectată atribuție de către dânsul a fost aceea de verificare a dosarelor de autorizare a construcțiilor noi.

Înainte de a semna autorizații de construcție (viceprimarul - n.r.) executa o inspecție foarte severă în teren la fiecare caz în parte.

Numai că, interesul era să știe unde și cât se construiește, pentru a pune pe rol clienți pentru DanRox prin diferite metode folosind metoda eliberării autorizației fără observații sau corecții, mai ales în cazurile unde construcția necesită înca multe materiale pentru a fi terminată.

Unii mă întrebați de ce nu este activă pagina Primăriei.

Aceasta este dezactivată de domnul viceprimar pentru a reduce transparența dialogului cu publicul, pe motiv ca nu cumva să o pirateze cineva!

Mâine vă voi dezvălui lucruri despre activitatea noastră din acest an și despre alte personaje din spatele și din jurul acestei verigi slabe care este domnul viceprimar actual”, încheie primarul orașului Borșa.

În fotografia atașată la articol, printre alte persoane, apar viceprimarul Sorin Timiș, împreună cu vărul acestuia, Ciprian Timiș (agresorul).

Articol în curs de actualizare.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și