Greva continuă, iar textul ordonanței prin care Guvernul a mărit salariile în învățământ este nemulțumitor, au transmis duminică, printr-un comunicat, federațiile sindicale din Educație: "Nu ne-ați convins că, după încheierea grevei, veți investi cu adevărat în acest domeniu".

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" cer în continuare Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învățământului Preuniversitar și care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

"Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menționat mai sus în noua lege a salarizării.

Atragem atenția că salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. Menționăm că și majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici”, se arată în comunicatul semnat de Simion Hăncescu și Marius Nistor, liderii celor două federații sindicale.

Aceștia susțin că greva nu este doar pentru salarii, ci este pentru viitorul educației, despre percepția pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl.

"Avem nevoie de educație, iar educația are nevoie de finanțare! Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională! Și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră!", se arată în încheierea comunicatului.

Sindicaliștii din învățământ sunt în greva de aproape două săptămâni.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și