De aceea eu voi încerca să spun câteva cuvinte despre ceea ce nu a făcut Grigore Leşe şi despre ceea ce nu este Grigore Leşe.

Grigore Leşe nu a căutat să schimbe lumea, ci vrea doar să-i facă pe oameni să conştientizeze că muzica străveche, muzica din comunităţile tradiţionale reprezintă un patrimoniu imaterial foarte preţios, care trebuie păstrat şi protejat.

Grigore Leşe nu este un simplu cântăreţ, el nu este unul care cântă şi atât. Ci el studiază zilnic fenomenul cultural pe care îl performează, realizează comparaţii cu muzica tradiţională a altor popoare, operează ample investigaţii muzicologice, pentru a realiza o evaluare competentă a ceea ce avem noi aici.

Grigore Leşe nu este un rapsod, în sensul propriu şi originar al termenului. Etimologic, cuvântul „rapsod” vine din greaca veche, fiind un substantiv compus din „raptein”, care înseamnă şi „a prinde” dar şi „a coase” – şi „ode” care înseamnă cântec. Originar, încă din vremurile homerice, „rapsodul” era unul care obişnuia să coasă laolaltă fragmente diferite din cântece diferite, petice din materiale diferite, strofe de poezii sau teme muzicale, din threnody sau pean, pe care apoi le recita şi le cânta înşiruite la întâmplare, fără să-şi pună problema că, în tot acest timp, ne aflăm cu toţii sub zodia constrângătoare (ananké) a unei idei de logică şi a necesităţii de coerenţă logică, dacă nu cumva chiar a divinului Logos Architekton. În filosofia modernă, filosoful Immanuel Kant este cel care vorbeşte despre un caracter „rapsodic” al conştiinţei, acesta constând în conştiinţa care posedă diferite noţiuni îngrămădite la întâmplare, preluate necritic din experienţă, din viaţa cotidiană, spre deosebire de conştiinţa logică, în care conceptele sunt articulate deductiv. Prin extensie, „rapsod” se poate numi şi unul care face o lucrare de peticire.

Grigore Leşe nu este rapsod, ci este unul care a reuşit să realizeze, din cântece diferite, grandioase construcţii muzicale, structurate pe o anume idee, de natură să dea un efect de sens inclusiv în plan ideatic. Pot, oare, avea ceva în comun o priceasnă, un cântec religios care se cântă din mers, un fel de marş care se cântă de către procesiunile ţărăneşti care, în Maramureş, mai merg la mănăstiri de Sfânta Maria – şi o variantă oarecare a Mioriţei? Grigore Leşe a demonstrat că pot avea. Este vorba de mitul străvechi al mamei îndurerate şi a fiului-jertfă, care este un arhetip cultural păstoresc foarte vechi, anterior apariţiei creştinismului.

Diferenţa între Grigore Leşe şi rapsozii propriu-zişi este aceea că Grigore are idei muzicale, pe când rapsozii nu au idei muzicale, pentru că cei care au idei nu pot fi rapsozi, adică nu peticesc ci construiesc şi, în genere, pentru a fi rapsod nu este nevoie să ai nici un fel de idee.

Grigore Leşe nu înfrumuseţează muzica din perspectiva interpretării. El ştie că muzica arhaică din vatra satului are un carcter oral şi se bazează pe o permanentă improvizaţie. Aceasta nu trebuie smintită din rosturile sale şi nu trebuie modernizată şi nici înfrumuseţată artificial.

Grigore Leşe nu face turnee, nu practică turismul folcloric. Nu cântă pentru câştig şi nici nu poate să cânte decât numai acolo unde este ascultat în tăcere deplină, acolo unde nu se mai aude nimic, în afară de glasul lui.

Grigore Leşe nu cântă şlagăre, ci îi place acea muzică în care se regăsesc prototipuri ale mai multor popoare, cum ar fi de exemplu muzica pastorală şi a riturilor de trecere. Aici se pot găsi structuri melodice foarte vechi, care sunt aceleaşi pe tot mapamondul. El a demonstrat, bunăoară, mai anii trecuţi, că epitafurile grave de pe crucile de la Săpânţa pot fi cântate şi de către irlandezi, pe melodii populare irlandeze.

Grigore Leşe a spus-o în repetate rânduri că nu se consideră vedetă şi că noi trebuie să ştim ce vrem să fim: vedete sau oameni de cultură.

De aceea voi încheia, zicând împreună cu divinul Platon, că Filosofia este şi ea o formă de muzică.

Nicolae IUGA

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News