Ca turist, rămâi neplăcut impresionat că nu găseşti nişte „mese lunge”- cum zice Poetul - unde să poţi sta, adăpostit de arşiţa soarelui. Şi mai grav, n-am văzut o maşină a Salvării staţionând acolo. Niciodată nu se ştie când apare o problemă de sănătate sau un accident în muncă, la tăiat carnea, cartofii, sau orice altceva ce trebuie să ajungă în ispititoarea fiertură. Am numărat cel puţin 80 de maşini parcate în zonă. Dintre câteva sute de oameni, oricând s-ar fi putut ivi o urgenţă medicală!

De grupuri sanitare, nici nu se pune problema! Erau două WC-uri cu mizeria de mai mult timp în ele. Orice încercare de a te apropia de ele era sortită eşecului. Se pare că pe organizatori acest aspect nu prea i-a interesat...

„La Ocna Şugatag are loc Festivalul Gulaşului, o competiţie între bucătari amatori şi profesionişti în prepararea celui mai gustos gulaş - mâncare tradiţională maghiară. Cuvântul "gulaş" în maghiară înseamnă "păstor de vite". Pe vremuri, această mâncare a fost numită "carne de gulaş", însemnând carne care este pregătită de păstorul de vite. Prima reţetă care explică metodele de preparare a gulaşului datează încă din 1787, fiind semnată de Jozsef Gvadanyi. Prepararea gulaşului nu a cunoscut modificări semnificative de-a lungul anilor, ingredientele folosite şi combinarea lor rămânând neschimbată.”-scrie pe site-ul www.visitmaramures.ro


Dacă reţeta originală este cu carne de vită, atunci de ce participanţii la întrecerea(?) culinară au folosit carne de porc? Dacă aşa scrie, de ce am văzut plutind (şi) bucăţi de cârnaţi? Ca să nu plece nimeni dintre bucătarii participanţi acasă nefericit, juriul a hotărât ca toţi să fie câştigători.

Unii dintre cei responsabili cu amestecatul în ceaun n-au avut halate, care sunt obligatorii. La fiecare oală uriaşă erau câţiva „aparţinători”. Unii dintre ei gustau din când în când stadiul desfăşurării procesului tehnologic cu aceeaşi lingură. Noroc că prin fierbere microbii se distrug...
Dacă de apă curentă nu poate fi vorbă, măcar o cisternă cu câteva robinete putea fi plasată undeva. Cum se poate face mâncare fără să te speli pe mâini de mai multe ori?

Dacă am amintit de juriu, trebuie spus că a fost format din oameni foarte bine cunoscuţi şi apreciaţi în alte domenii de activitate, nicidecum în cel culinar! Nu ştiu în ce măsură profesorii universitari din juriu puteau să stabilească o ierarhie corectă a gulaşurilor înscrise în competiţie. Pentru a nu supăra pe nimeni, toţi au plecat acasă cu diplome de participare...Nu era oare mai ieftin şi mai corect, mai în spiritul întrecerii, ca în locul universitarilor să fie adus un bucătar chef care ştie ce înseamnă adevăratul gulaş?

Au fost invitati motociclişti cu maşinăriile lor puternice ca să facă zgomot şi fum pe-acolo. Le-a reuşit din plin, le-am admirat şi eu motocicletele scumpe şi cu multă dragoste întreţinute, dar n-am înţeles ce căutau acolo, la festivalul gulaşului...

Momentul folcloric a fost plăcut şi a mai scurtat din aşteptarea publicului, pusă la grea şi lungă încercare până când s-a dat liber la degustare.

Scriitorul francez Nicolas Chamfort spunea că „ lumea e compusă din două grupe mari: cei care au mai multă mâncare decât pofta de mâncare şi cei care au mai multă poftă decât mâncare”.

La Festivalul Gulaşului din Ocna Şugatag ediţia 2016, ceaunele s-au golit rapid. Asta înseamnă că a fost mai multă poftă decât mâncare. Gulaşul a fost bun, atmosfera relaxată şi burţile pline. Până la urmă, o experienţă interesantă, cu o organizare care poate fi substanţial îmbunătăţită, în primul rând prin înlocuirea cărnii de porc cu cea de vită...

Citește și