De asemenea, Executivul urmează să aprobe în şedinţa de joi un act normativ privind amânarea termenului de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii.

În cee ce privește alegerea primarilor în 2 tururi de scuritn, premierul Ludovic Orban a confirmat miercuri seara că “este posibil” ca acest lucru să se întâmple joi.

Întrebat despre adoptarea unei ordonanţe de urgenţă referitoare la alegerea primarilor în două tururi, Orban a răspuns că atunci când va fi luată o decizie, aceasta va fi făcută publică.

“Când vom lua o decizie o vom face publică. Cu siguranţă, PNL are ca obiectiv alegerea democratică a primarilor cu 50% plus unu dintre cetăţenii care se prezintă la vot, o alegere care se consideră legitimitate şi şansa comunităţii locale de a alege o persoană care, într-adevăr, să se bucure de încrederea unei majorităţi clare a comunităţii locale. V-am spus că suntem în curs de analiză şi vom finaliza această analiză cât de curând privitor la cele trei posibile variante - dezbaterea parlamentară, angajarea răspunderii sau ordonanţă de urgenţă. Când vom lua o decizie o vom prezenta”, a precizat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Prim-ministrul a fost întrebat dacă angajarea răspunderii n-ar fi o variantă mai bună.

“Tocmai din acest motiv suntem într-o analiză foarte serioasă. Ştiţi foarte bine că eu, de-a lungul timpului, am luat poziţie împotriva unor ordonanţe de urgenţă şi folosirea ordonanţei de urgenţă. Vrem s-o facem numai în situaţii în care într-adevăr există un temei extrem de solid şi există şi o bază constituţională. Dar, evident, şi ordonanţa de urgenţă este în analiză. Când vom lua o decizie o vom anunţa. Nu peste mult timp”, a mai spus premierul.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și