Potrivit acestuia, Marcel Mariş a fost singurul sponsor privat din istoria handbalului feminin băimărean, care a finanţat din bani personali sută la sută o echipă din Liga Naţională.

"Marcel Mariş a preluat echipa de handbal feminin din Baia Mare în 2001, i-a schimbat denumirea în HC Selmont şi încă din primul sezon competiţional a reuşit să o readucă în cupele europene (locul 5 în campionat cu Gheorghe Covaciu antrenor în 2001/2002). În sezonul 2002/2003, cu prof. Ion Gherhard la timonă, HC Selmont a jucat în finala Challenge Cup împotriva grupării germane Borussia Dortmund (16-24 şi 27-21). Returul finalei s-a jucat în Polivalenta băimăreană în faţa a aproximativ 3.500 de spectatori, care au aplaudat la final, minute în şir echipa Selmont, chiar dacă trofeul a luat drumul Germaniei! După un loc 6 în Liga Naţională în sezonul 2002/2003, a urmat o nouă calificare în cupele europene (Challenge Cup) după ce echipa s-a clasat pe locul 5 la finele sezonului 2003/2004 (antrenori Ion Gherhard şi Sorin Rădulescu)", a spus Daniel Kotecz.

Mariş a fost un exemplu pentru alţi administratori de cluburi sportive din municipiul Baia Mare, apreciat pentru talentul şi dăruirea sa în susţinerea sportului.

"Marcel Mariş s-a retras din handbal în octombrie 2004, dar a rămas un model pentru mulţi conducători din acea perioadă, care l-au apreciat pentru modul în care a administrat clubul de handbal băimărean", a mai subliniat Daniel Kotecz.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și