Mare heredie inainte de joc. Echipele s-au incalzit, apoi s-au supraincalzit si meciul tot n-a inceput. S-a dat o amanare, apoi amanarea a fost usor prelungita. Noi ne uitam pe telefon la meciul dintre Romania si Slovenia, din preliminariile CM, echipa noastra reusind sa invinga cu 27-26, un gol diferenta, exact cum pronostica si arbitrul Romeo Stefan. De altfel, lumea n-a fost extrem de deranjata de amanarea meciului. S-a dat drumul la joc. In tribuna, din partea noastra, in acelasi loc, Laura Oltean, Melinda Geiger, Geta Dinis Vartic, Claudia Cetateanu, Luciana Marin. Pe Ada Nechita n-am vazut-o, dar asta nu inseamna ca n-a fost in sala.

La Craiova, in primul sapte, Cynthia Tomescu, Ana Maria Tanasie si Madalina Zamfirescu, jucatoarele imprumutate de HCM. Aneta Pirvut, care se antrena la inceputul anului cu SCM, era acum pe cealalta banca, cu doar doua antrenamente in picioare alaturi de noile si mai vechile sale coechipiere. Iar spectatorii au primit-o cu foarte multa dragoste. Toata lumea astepta s-o vada la treaba pe Lois Abbingh, olandeza care a debutat astazi in echipa noastra (meci oficial) si a facut-o cum nu se poate mai bine. De asemenea, multi doreau sa vada ce-a schimbat noul cuplu de antrenori in scurtul timp avut la dispozitie. Nu prea avea ce, sa fim sinceri, cert este ca am vazut o aparare foarte buna, asa cum a si fost pana acum.

HCM intra bine in joc si pune un 2-0 instant (3). Eidem si Zamfirescu (de doua ori) nu sunt de acord si in trei minute intorc scorul 2-3 (6). Vin sase minute fara gol din partea oaspetelor, dar cu patru reusite ale gazdelor: 6-3 (12). Rosca schimba sistemul de aparare, cu presiune pe interii nostri si pe centru, iar acest lucru incomodeaza vadit, mai ales ca viteza de joc n-a fost deloc grozava. Craiova nu cedeaza, iar Tomescu si Tanasie isi aduc echipa la un gol: 7-6 (19). Ardean si Zamfirescu duc scorul la 8-7 (22), dupa care urmeaza opt minute slabe de ambele parti. Cedeaza si tabela de marcaj de mai multe ori, iar din partea a doua s-a trecut la minitabela aflata tot in zona. Se mai inscriu doar doua goluri pana la finalul primei reprize, Do Nascimento inscriind de doua ori din 7m, ea ratand o a treia aruncare (bine s-au descurcat si Pasca si Ungureanu in poarta). In prima parte a jocului, s-a ratat mult: au fost 10 goluri din 22 de aruncari (sub 50%), iar alte patru atacuri au fost irosite fara a se mai arunca la poarta.

Primele 10 minute din parte a doua a jocului sunt echilibrate, diferenta de scor fiind de 3-4 goluri: 14-11 (39). Craiova cedeaza, importanta bancii de rezerve a baimarencelor fiind vizibila, chiar daca trei dintre cele 16 fete de pe foaie n-au intrat deloc in teren. Do Nascimento joaca exceptional (nu numai pentru ca a marcat de 11 ori), Abbingh si Buceschi reusesc patrunderi de efect, iar Ardean si Herrem conlucreaza bine in flancul stang de atac. Diferenta de scor creste sistematic, ba chiar ajunge la cote de nebanuit dupa prima repriza si partida se incheie cu 28-15, ceea ce inseamna o victorie categorica. Mult mai bine am stat aici la statistica, cu 18 goluri din 24 de aruncari si doua mingi pierdute aiurea.

HCM Baia Mare - SCM Craiova: 28-15 (10-7)

Sala Polivalenta din Baia Mare; cca 2.300 de spectatori
Au arbitrat: Romeo Stefan (Ploiesti) si Bogdan Stark (Bucuresti)
Aruncari de la 7m: 7-1 (transformate: 6-0; au ratat: Do Nascimento / Apipie)
Minute de eliminare: 4-4
Baia Mare: Ungureanu (6 interventii), Arenhart (10 interventii, a aparat un 7m), Dumanska - Do Nascimento 11/13 (6 din 7m), Abbingh 6/8, Buceschi 4/8, Ardean Elisei 3/6, Herrem 3/5, Makeeva 1/2, Pirvut 0/1, Lobach 0/1, Tatar 0/1, Georgievska 0/3, Davidenko 0/1, Szucs, Tiron. Antrenori: Tone Tiselj si Grega Karpan
Craiova: Pasca (17 interventii), Munteanu - Zamfirescu 4/14, Eidem 3/9, Apipie 3/6, Tanasie 2/5, Ianasi 1/3, Cioaric 1/5, Tomescu 1/1, Amariei 0/1, Florea, Lazarin, Florica 0/1, Selaru, Georgescu 0/2. Antrenori: Aurel Rosca si Gheorghe Sbora.
Etapa 14: CSM Bucuresti - HC Zalau: 28-20; HCM Ramnicu Valcea - CSM Unirea Slobozia: 27-19; HCM Roman - “U” Cluj Napoca: 26-24; CSU Neptun Constanta - CSM Cetate Deva: 22-22; Muresul Targu Mures - HC Dunarea Braila: 23-30; HCM Baia Mare - SCM Craiova: 28-15; Corona Brasov - CSM Ploiesti (luni, ora 18.00, Digi)

Clasament

1. HCM Baia Mare - 39p (436-306) - 14
2. CSM Bucuresti - 35p (403-288) - 14
3. SCM Craiova - 33p (310-288) - 14
4. Corona Brasov - 32p (374-283) - 13
5. HCM Roman - 26p (330-328) - 14
6. Dunarea Braila - 24p (384-366) - 14
7. CSM Ploiesti - 18p (302-327) - 13
8. HCM Rm. Valcea - 17p (349-374) - 14
9. HC Zalau - 16p (343-360) - 14
10. Cetate Deva - 14p (360-398) - 14
11. Unirea Slobozia - 12p (322-383) - 14
12. Neptun Constanta - 10p (331-378) - 14
13. “U” Cluj Napoca - 8p (378-437) - 14
14. Muresul Tg. Mures - 0p (312-418) - 14


Preluare: Mircea Grumaz - InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și