La fața locului s-a constatat faptul că un tânăr de 22 de ani din Ocna Șugatag, a a condus un autoturism, iar când a ajuns în intersecția D.J. 185 cu D.N. 18, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat din Moisei.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unei femei care se afla în calitate de pasager într-unul dintre autoturisme, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 22 de ani, nu deține permis de conducere.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat în ambele cazuri.

Aceștia au fost conduși la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost efectuată cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și