România ar vrea să-şi împrospăteze oferta turistică şi nu ştie cu ce. MasterPlanul pentru turismul balnear, actualizat de Autoritatea Naţională pentru Turism, arată că ţara noastră ar putea profita de pădurile virgine ca să dezvolte un nou produs turistic. Conceptul se numeşte „Forest bathing” sau imersia în pădure, după exemplul ţărilor baltice. Am încercat să adaptăm ideea realităţii maramureşene, alături de un montaniard cu vechime, Ioan Pop. Care ar fi locurile văzute rar chiar de maramureşeni, care sunt locurile ce nu (mai) merită văzute, care sunt locurile neumblate în Maramureş?
„Vă zic prima oară locurile în care eu nu mai merg: Vaserul, Pietrosul Rodnei, Creasta Cocoşului. S-au stricat, au devenit comerciale, se urcă cu Jeepul, nu mai e natură sălbatică. Dar vă pot spune că, după peste 50 de ani de umblat în munţi, încă am surprize plăcute! Iar maramureşenii n-au văzut multe în Maramureşul lor...”, spune Ionică Pop.
„Din păcate, noi nu avem cultura muntelui. A fost o generaţie care avea legătură directă cu satul, ei la sfârşit de săptămână merg să ajute părinţii bătrâni, nu să meargă la munte. Acum urmează o generaţie de orăşeni ce duce dorul muntelui. Cât despre ideea de zone puţin umblate în Maramureş, da, sunt. Cele mai multe din cauza lipsei de acces sau a traseelor turistice de orice fel.
Probabil cea mai interesantă zonă e creasta munţilor Lăpuş, între pasul Neteda şi Şaua Didii. Apoi, e creasta munţilor Ţibleş, de la Şaua Didii spre Arcer şi Ţibleş, o zonă destul de puţin umblată. A fost recent marcată. Traseul chiar continuă de la Arcer spre vârful Gropilor, spre munţii Lăpuş. În munţii Lăpuşului, sunt obiective interesante. Tăul Văratecului, Tăul Pleştii, Fântâna Ursului, Tăul Negru. Sunt şi urme ale oamenilor, aşa puţin umblate cum sunt zonele. E o galerie de mină de la Dragomireşti către munţii Ţibleş. I s-a făcut o staţie de epurare a apelor de mină pe Izvorul Rău Ţibleş, ca să epureze apele ce mergeau spre Baicu, dar n-a funcţionat deloc.(n.r.-culmea, din Baicu îşi iau apa «potabilă» locuitorii din Dragomireşti). Staţia de epurare n-a funcţionat nicio secundă...”.
Interesantă e şi Culmea Codrului
O altă zonă interesantă este pe limita dintre Maramureş şi Satu Mare, creasta din vârful Rotunzilor spre Pietroasa, cum ar veni deasupra Băii Mari spre pârtia de schi Luna Şes din Oaş. Şi mai puţin umblată, excepţie făcând firmele de exploatare a lemnului...
„Tot interesant de văzut măcar o dată ar fi Culmea Codrului, inedită, tot între judeţele Maramureş şi Satu Mare. De la Asuaj spre Băiţa de sub Codru şi Bicaz. E un traseu puţin umblat, nemarcat. Apoi, în Ţara Lăpuşului, pe Culmea Breaza, în zona drumului naţional Boiereni spre Măgoaja, ori pe la Rohiiţa cu vârful Aluniş, mănăstirea Breaza de la Suciu.
Altă zonă neumblată ar fi Dealurile Vimei, ce se văd de pe Culmea Prelucilor, tot în Ţara Lăpuşului. Sunt o formaţiune în gresii, trovanţi se numesc; arată ca nişte bolovani ieşiţi din deal, se poate vedea aşa ceva în drumul din Târgu Lăpuş spre Rohia. În fine, ar mai fi Defileul Lăpuşului, cel mai spectaculos şi mai la îndemână, la doar 20 kilometri de Baia Mare, ce mai are farmecul sălbăticiei, chiar dacă nu e sălbatic cum a fost, nu e zonă virgină”, spune montaniardul Ionică Pop.
În ce măsură se poate face această imersiune în pădure, la noi? Dacă ignori că n-ai drumuri de acces, apoi nici cărări şi trasee marcate în multe zone, nu ai locuri de cazare de gen, în sălbăticie, iar informaţiile sunt puţine sau lipsesc, poţi face „forest bathing”. Ideea e să te mai şi întorci, fără să chemi Salvamontul...
Preluare: InfoMM.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News