HCM nu a făcut un joc grozav, a ratat mult, însă a reușit să dea lovitura într-un final pe muchie de cuțit, în care soarta putea surâde oricărei formații.

Allison Pineau a fost eroina acestei victorii, deși nu avusese prea multe realizări până acum, la mai puțin de o săptămână de la incidentele de la Zalău, când a fost victima unor manifestări rasiste din partea suporterilor echipei gazdă.

Echipa antrenată de Aurelian Roșca a început rău meciul din Hexagon și era condusă cu 5-1 după 9 minute de joc. În minutul 21, scorul era de 8-6 pentru gazde, care nu au mai marcat până la pauză, în schimb HCM a punctat de două ori, astfel că la pauză cele două echipe erau la egalitate, 8-8.

Fleury s-a desprins la două goluri în debutul părții secunde, 10-8 (32), dar băimărencele au restabilit din nou egalitatea, 11-11 (39). Fleury a avut avantaj, 14-13 (49), însă au urmat trei goluri consecutive ale echipei oaspete, care conducea în premieră, cu 16-14 (52). Trei atacuri ratate de HCM, au adus din nou echipa gazdă în avantaj, cu 17-16 (58). Pineau a egalat din nou, 17-17, cu 52 de secunde rămase de joc, Fleury a luat timeout, dar apoi Agathe a ratat aruncarea și HCM, la ultima fază a înscris prin Pineau, printre picioarele portarului Darly Zoqbi De Paula, aflată în zi de grație până în acel moment.

Pentru HCM au marcat Lois Abbingh — 6 goluri, Katarina Jezic — 4, Allison Pineau — 3, Alexandra Do Nascimento — 2, Melinda Geiger — 1, Ana-Maria Tănăsie — 1, Gabriela Perianu — 1. Portarul Paula Ungureanu a apărat trei aruncări de la 7 metri, pe lângă alte intervenții remarcabile.

Pentru Fleury au înscris Manon Houette — 7 goluri, Alexandrina Cabral Barbosa — 4, Gnonsiane Niombla — 3, Laura Kamdop — 2, Estelle Nze Minko — 1.

Au arbitrat cehii Jiri Opava și Pavel Valek, iar delegat EHF a fost olandeza Monique Alsemgeest.

HCM Baia Mare, la patra victorie consecutivă în grupa principală, a făcut un pas important spre calificarea în sferturile de finală.
În clasamentul primei grupe principale pe primul loc se află Rostov pe Don, cu 15 puncte, urmată de FTC-Rail Cargo Hungaria, 10 p, Larvik, 8 p, HCM Baia Mare, 8 p, Fleury Loiret Handball, 6 p, Thuringer HC, 1 p.

În penultima etapă, pe 19 februarie, HCM Baia Mare va juca acasă cu echipa germană Thuringer HC.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și