Cea mai bună marcatoarea a băimărencelor a fost Valentina Ardean Elisei, căpitanul care în urmă cu șase zile a reușit împreună cu naționala României o calificare istorică la Jocurile Olimpice de la Rio.



Elevele lui Aurelian Roșca și Ioan Băban au deschis scorul partidei iar primele cinci minute tabela de marcaj a arătat egalitate între cele două echipe. HCM Baia Mare s-a desprins mai apoi iar cu câteva minute înainte de fluierul final al partidei HCM Roman s-a apropiat la două goluri. A fost momentul în care HCM Baia Mare a marcat gol după gol și s-a desprins în final la 5 puncte de echipa oaspete.

„Părerea mea este că a fost un meci destul de echilibrat pentru că noi am avut momente și momente și cred că echipa din Roman s-a ridicat la nivelul unui meci foarte important și destul de greu, zic eu. Pentru că știm foarte bine că ele au o apărare foarte bună. Îmi pare bine pentru echipa mea pentru că după o perioadă atât de aglomerată pentru noi am reușit să aducem astăzi victoria pe teren propriu. Îmi pare bine că am reușit să ieșim sănătoase, care este cel mai important lucru pentru noi. Consider că dacă suntem unite și dacă avem o atitudine de învingătoare putem să trecem peste orice echipă, nu contează cum se numește și cum joacă”, a spus Luciana Marin, jucătoare HCM Baia Mare.

După victoria din această seară, Ioan Băban, directorul tehnic al HCM Baia Mare și-a anunțat retragerea din cariera de antrenor. Acesta va conduce în viitor Academia de handbal feminin, academie a cărui baze se pun în această perioadă.

„Le-am spus și fetelor. Cum zice fotbalistul că își pune ghetele în cui, eu îmi pun treningul în cui la sfârșitul acestui campionat. Mă retrag din activitatea de antrenor și voi ajuta într-o altă manieră handbalul feminin. Îmi voi canaliza toată atenția spre noua Academie de handbal feminin. Consider că la vârsta mea și la experiența mea sunt mai util acolo”, a spus Ioan Băban, directorul tehnic al HCM Baia Mare.

În următoarea etapă HCM Baia Mare va întâlni în deplasare echipa SCM Craiova. Meciul va avea loc luni, 28 martie.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și