Știri Sighet247.ro: HCM Minaur Baia Mare a pierdut primul amical al verii

Campioana en titre la handbal masculin, HCM Minaur Baia Mare, a fost învinsă de Potaissa Turda cu 29-25 (13-13), joi, în primul meci amical al verii, disputat în Sala Polivalentă "Lascăr Pană" din Baia Mare.

HCM Minaur Baia Mare a pierdut primul amical al verii

În prima repriză, cele două echipe s-au aflat la egalitate în permanență, singurul moment în care s-a rupt echilibrul fiind în minutul 20, când oaspeții s-au distanțat la două goluri, scor 8-10, dar la pauză s-a intrat la egalitate, scor 13-13, potrivit site-ului echipei campioane.

Prima parte a reprizei secunde s-a desfășurat ca și primul mitan, dar după zece minute oaspeții s-au distanțat la două goluri, scor 16-18, pentru ca la mijlocul reprizei să aibă patru goluri în avantaj, scor 23-19. La final, Potaissa Turda s-a impus cu scorul de 29-25.

Minaur și Potaissa se vor întâlni și vineri, într-un alt meci amical, de la ora 16,00.

Săptămâna viitoare, HCM Minaur va pleca în Germania, unde va disputa înainte de Sparkassen Cup, două jocuri amicale, împotriva echipelor HC Lepzig și HF Springe.

Primul meci oficial din acest sezon pentru Minaur va fi pe 19 august, când campioana României va întâlni finalista Cupei României din sezonul trecut, Energia Tg. Jiu, în Supercupa României. În prima etapă a Ligii Naționale, programată pentru 23 august, HCM Minaur va juca pe teren propriu împotriva medaliatei cu bronz în sezonul precedent, CS Dinamo București.

Atac cu drujba într-un oraș din Elveția. 5 răniți
24 iulie „Ziua Poliției de Frontieră Române”
AVERTIZARE - Cod galben de vijelii și pentru Maramureș, începând de luni seară
METEO - Cum va fi vremea în următoarele trei luni
Tisa - Un bărbat de 61 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost acroșat de un autoturism
Sarasău - O tânără din Sighet nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu un autoturism
Vişeu de Sus, Bistra şi Poienile de sub Munte - Dosare penale pentru infracțiuni rutiere
LOTERIA BONURILOR FISCALE - Care este numărul câștigător după extragerea de duminică
FOTO & VIDEO: FURTUNĂ - Copaci prăbuşiţi într-un camping din Bihor: un mort şi 16 răniţi
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru luni, 24 iulie
Preotul-manager al Arhiepiscopiei Tomisului, acuzat de contrabandă cu haine, a fost arestat preventiv
VIDEO: EROII NU MOR NICIODATĂ - Momente de reculegere în memoria subinspectorului de poliţie post-mortem Sorin Constantin Vezeteu
Turcia - Noi arestări în rândul militanților pentru drepturile omului
Denisa Manelista s-a stins din viață
Actorul John Heard din „Singur acasă”, găsit decedat într-un hotel din California
Festivalul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” debutează în Târgu Lăpuș, cu o petrecere
ALERTĂ - Primăriile din Maramureș, cu ochii în patru din cauza virusului pestei porcine africane
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru duminică, 23 iulie
Italia - Cutremur cu magnitudinea 4,2 în centrul țării
Sfaturi utile - Când este mai bine să faci duş, dimineaţa sau seara? De ce trebuie să ţii cont?
Cea mai „periculoasă” vârstă pentru cuplurile căsătorite
Masa în vacanță - Care sunt țările cu cele mai sănătoase preparate
„Am vrut să omor un polițist” - a declarat ucigașul polițistului de la Suceava
ANM a extins atenționarea de caniculă la 16 județe
Arsurile solare se pot trata cu vitamina D
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 22 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 22-23 iulie
FOTO: Vişeu de Sus - Un rănit şi două maşini distruse pe DN 18
Jandarmii maramureşeni la datorie în acest weekend pentru siguranța participanţilor la evenimentele cultural-artistice
ANCHETĂ la Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului - Un stareț din Borșa e acuzat că a lăsat o fostă măicuță însărcinată cu gemene
FOTO - Cum arată picioarele unui ciclist după Turul Franței
Cutremur în Turcia şi Grecia - MAE anunță numerele de telefon pentru asistență consulară
Strâmtura - A accidentat un copil de 10 ani și nu a anunțat poliția
Rona de Sus - Pieton aflat în stare de ebrietate a fost accidentat de o autoutilitară
Şugatag - O femeie în vârstă de 35 de ani a intrat cu mașina în gardul unei case