Două dintre produsele biocide găsite neconforme aparţin unui producător din Bucureşti, care are punct de lucru în judeţul Ilfov, iar al treilea este fabricat într-un stat membru al UE şi distribuit de o firmă din judeţul Prahova, arată Ministerul Sănătăţii. Firma producătoare şi distribuitorul au fost amendate în total cu 35.000 de lei pentru neconformităţile găsite în urma controalelor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Sănătăţii, în cadrul acţiunilor de control tematice realizate, în anul 2018, de către inspectorii sanitari din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, prin care a fost verificată calitatea unui număr de 15 produse biocide utilizate în unităţi sanitare şi cabinete de înfrumuseţare, au fost prelevate şi analizate probe din aceste produse în laboratoare acreditate RENAR.

"În urma analizelor efectuate, 3 produse biocide au fost neconforme din punct de vedere al eficacităţii fungicide (candida albicans şi aspergilus niger). Mai exact, este vorba despre loturi depistate neconforme din aceste produse biocide, care se utilizează pentru dezinfecţia suprafeţelor şi instrumentarului. Două dintre produsele neconforme aparţin unui producător din Bucureşti, care are deschis punct de lucru în judeţul Ilfov. Al treilea produs biocid neconform este produs într-un stat membru al UE şi distribuit de o firmă din judeţul Prahova", arată MS.

Inspecţia Sanitară de Stat din Ministerul Sănătăţii a dispus Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, pe raza cărora se aflau producătorii sau distribuitorii produselor constatate neconforme, să efectueze verificări în unităţile sanitare. În paralel, la nivel naţional, DSP-urile judeţene au dispus retragerea de la furnizorii de servicii medicale publice sau private şi de la cabinetele de înfrumuseţare a acestor produse şi returnarea lor la producători/ distribuitori.

Directiile de Sănătate Publică din Bucureşti şi Prahova au aplicat producătorului/ distribuitorului amenzi pentru neconformităţi, în cuantum total de 35.000 de lei.

De asemenea, în urma rezultatelor de laborator primite la finalul lunii decembrie 2018, în luna ianuarie Ministerul Sănătăţii a sesizat organele abilitate.

"Trebuie să ne asigurăm că produsele utilizate în spitale sunt eficiente. Vom continua astfel de acţiuni şi vom lua toate măsurile necesare pentru siguranţa pacienţilor", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat pentru Digi24 că aceste percheziții au loc în urma unei plângeri făcute de Ministerul Sănătății, precizând că produsele din spitalele verificate sunt "neconforme", nu diluate.

Sorina Pintea: Acest dosar a apărut de la o plângere pe care Ministerul Sănătății a făcut-o pe 10 ianuarie anul acesta. Anul trecut, inspectorii direcțiilor de sănătate publică au făcut un control la spitalele din țară verificând eficacitatea anumitor biocide. Ca urmare a analizei, a 15 produse, au fost constatate neconformități pe o anumită zonă de acțiune, la trei produse. În urma retestării acestora, rezultatele inițiale au fost confirmate, prin urmare Ministerul Sănătății a făcut o plângere legată de aceste produse firmelor care le comercializează.

Citește și

loading...