Un bărbat de 38 de ani a declarat că persoane necunoscute au profitat de faptul că a lăsat portierele autoutilitarei neasigurate şi au sustras de pe bancheta din dreapta faţă o borsetă în care se aflau mai multe documente personale.
Un alt furt din auto s-a comis pe bulevardul Unirii în intervalul orar 18.00 – 19.00.

Hoţii au sustras din autoturism o geantă lăsată la vedere, în care se aflau bani, documente personale, carduri, cauzând un prejudiciu în valoare de 1000 de lei.

În ambele cazuri poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere.

Neglijenţa posesorilor de autovehicule cu ocazia parcării şi asigurării acestora, sau a celor "care uită" la vedere în interiorul maşinii lucruri tentante precum genţi, poşete, telefoane mobile, aparatură electronică, situaţiile în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact precum şi lipsa unui dispozitiv antifurt favorizează comiterea furturilor din auto.

Hoţii vor profita de fiecare clipă de neglijenţă în ceea ce priveşte siguranţa autoturismului dumneavoastră. Mai mult interes manifestat în protecţia bunurilor pe care le deţineţi, vă scuteşte de neplăceri.

Citește și