Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Sighetu Marmaţiei au acţionat ieri, între orele 09.00 – 15.00 pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Astfel, în urma controalelor efectuate la sediilor unor societăţi comerciale şi a verificărilor unor persoane fizice, poliţiştii au confiscat 100 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 1000 de lei.

Şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat ieri, pe raza municipiului Baia Mare, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal ilicit cu ţigări de contrabandă. Poliţiştii au identificat mai multe persoane care deţineau ţigări de provenienţă ucraineană ce urmau a fi comercializate ilicit.

Astfel, au fost confiscate 62 de pachete cu ţigări pentru care nu au putu fi prezentate documente legale de provenienţă iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Citește și

loading...