Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de IGPF, pe sensul de intrare în România au fost 141.933 de persoane, dintre care 12.531 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 0,6% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 2.000.265 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice în punctele de trecere şi la "frontiera verde", poliţiştii de frontieră au constatat de fapte ilegale (31 de infracţiuni şi 29 de contravenţii), săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară care depăşeau plafonul vamal admis ori erau suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 8.400 de lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 69 cetăţeni români, din diferite motive legale.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și