Acest pod himeric are la bază un proiect de o absurditate ce frizează idioţenia: ce să faci cu un pod cu patru benzi de trafic, când toate drumurile de acces spre acesta, din ambele ţări, nu au decât o singură bandă pe sens, nu există nici un proiect, pe nici un mal al Tisei, pentru construirea în zonă a vreunei autostrăzi sau a unui drum expres, iar podul intră într-o ţară care nu este membru UE şi NATO, ceea ce face ca verificările în punctul de graniţă să dureze, uneori, cu orele (doar în statele Schengen s-a terminat cu controalele la graniţa prin care treci ca vântul, eventual chiar pe patru benzi)?! Cel mai grav, ruta cu podul nostru nu se află cuprinsă în nici un plan continental de transport, nici un fel de coridor pan-european sau şosea europeană nefiind proiectate să treacă vreodată prin nordul judeţului Maramureş (vezi harta)!

Anumiţi oficiali exaltaţi anunţă periodic că podul ar putea scurta cu nu ştiu câţi km drumul dintre România şi Rusia sau Scandinavia, dintre sudul şi nordul Europei, de parcă ar exista nişte camionagii atât de proşti încât să se caţere pe coastele Gutinului, Şetrefului, Prislopului sau Hutei pentru a ajunge să traverseze mândreţea de pod înainte de a se afunda din nou în îngustele trecători de la izvoarele Tisei, ori de a aborda sinuosul drum către Ujgorod (practic, paralel cu şoseaua Sighet-Satu Mare) pentru a putea ieşi într-un final la drum întins, atât timp cât punctele de frontieră Halmeu şi Siret, aflate la şes şi pe şosele europene unde se poate rula cu o viteză decentă, sunt de o mie de ori mai potrivite pentru cei care străbat distanţe lungi! I-a întrebat careva pe camionagii ce părere au? Sigur că nu, pentru că atunci povestea s-ar fi dezumflat! Într-adevăr, un pod de trafic greu ar fi foarte util firmelor de prelucrarea lemnului din Maramureşul istoric care importă din ce în ce mai des cherestea din Ucraina, dar de aici şi până la a pune în cârca podului de interes local eticheta de rezolvare a soluţiilor rutiere dintre Europa de Sud şi cea de Nord, este cale lungă!

Cât priveşte felul cum ar putea arăta podul propriu-zis, observaţi că memoriul tehnic pune în discuţie inclusiv construirea a două poduri gemene!

Pentru cei născuţi mai încoace, proiectul podului de trafic greu peste Tisa a demarat încă din 1992, când C.L. Sighet a pus în discuţie contruirea acestuia în zona Tepliţa, loc unde să se deschidă şi o Zonă Liberă.

Apoi, în anii 1996-1997 a fost întocmit de la nivel guvernamental un proiect PHARE, care a picat din cauza părţii ucrainiene, după ce s-au cheltuit sume mari pe studiile de pre şi fezabilitate, pe proiectul tehnic etc.

Prin 2002-2003, în vremea guvernului Năstase şi cu prefectul Liviu Bechiş la butoane, proiectul a fost resuscitat pentru a fi abandonat apoi în favoarea centrului „Millenium” din Baia Mare, care a fost până la urmă dus la capăt.

În 2006, comisarul european Giorgio Ficcarelli, şeful departamentului de coordonare a asistenţei financiare de preaderare în România, aflat la Sighet (da, pe atunci comisarii europeni veneau în vizite de lucru!), a anunţat că mai vechiul proiect de construire a unui pod de trafic greu peste Tisa nu a fost uitat, ci numai amânat, datorită unor incertitudini privind orientarea guvernului ucrainean: „Voi sprijini proiectul de construcţie a celui de-al doilea pod, de trafic greu, proiect mai vechi, dar de mare actualitate, cu beneficii economice pentru ambele ţări. Vă confirm că proiectul este eligibil şi va fi suportat de fondurile structurale de post aderare”, a declarat atunci acesta. Desigur, vorbele nu costă...

Apoi s-a luat din nou o pauză, ca în 2013 oficialii să anunţe demararea lucrărilor pentru anul următor. Studiul de fezabilitate a fost reactualizat în 2014, cu o cheltuială de 830 mii euro.

Preţurile au tot crescut, astfel că în acest moment construirea propriu-zisă a podului ar costa 21 milioane euro, faţă de 10 milioane cât se estima în urmă cu câţiva ani!

După reactualizarea studiului, partea ucraineană, în stilul lor caracteristic, s-au răzgândit din nou, ba că n-au bani şi să construiască românii totul pe banii lor, ba că punctul de control să fie unic pentru ambele state, dar să fie construit exclusiv de către români, pentru ca apoi, deşi ai noştri au acceptat majoritatea cererilor, să zică că nu le mai convine amplasamentul şi că vor ca podul să fie construit niţel mai jos! Cea mai tare „contră” a fost cea legată de cota „zero”, care, conform românilor se raportează la nivelul Mării Negre, dar după ucrainieni, la cel al Mării Baltice (deşi ei nu au litoral acolo, ci tot la Marea Neagră!), diferenţa între cele două cote fiind de câteva zeci de cm!

În 2016 şi 2017 pe tema podului a fost mai multă agitaţie ca de obicei, oficialii C.J. Maramureş organizând mai multe întâlniri cu ucrainienii, iar Primăria Sighet a emis un P.U.Z. Pod Tisa.

În fine, zilele trecute, C.N.A.I.R. a anunţat că va plăti alţi 310 mii euro pentru o nouă reactualizare a studiului de fezabilitate, cea de-a treia la număr, nimeni nediscutând însă ceva despre vreo licitaţie de atribuire a lucrărilor, despre ceva concret...

Deci, după peste 20 de ani de studii şi proiecte şi peste 1 milion de euro cheltuiţi pe hârtii, s-a ajuns tot acolo de unde s-a plecat.

Dacă mă întreabă cineva ce cred acum, le voi spune că ştiu când va fi gata: podul cu patru benzi va fi construit şi finalizat deodată cu tunelul pe sub Gutin!

Articol scris de Teofil Ivanciuc