Cantitatea maximă de precipitații a fost 2,0 l/mp la Vf. Iezer. Vântul a suflat slab, la moderat.

Temperaturile maxime din cursul zilei au avut valori cuprinse între 1 grad Celsius la Târgu Lăpuș, respectiv 4 grade Celsius la Sighetu Marmației. Local la munte s-a semnalat ceață. Cel mai rece a fost în cursul nopții și în această dimineață la Ocna Șugatag, -8 grade Celsius.

Stratul de zăpadă măsura 70 cm la Vf. Iezer, 15 cm la Săcel și Ocna Șugatag, Bistra, Iza și Vadu Izei, 14 cm la Mara, 12 cm la Ferești, 11 cm în Baia Borșa, la Sighetu Marmației, Luhei și Valea Vaserului, 10 cm la Cavnic, Băiuț, Groșii Țibleșului și Firiza, 9 cm la Târgu Lăpuș 8 cm la Strâmtura, Poiana Borșa, Valea Vișeului și Vadu Izei, 2 cm în Baia Mare.
Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă și se circulă în condiții de iarnă. Majoritatea părții carosabile este parțial umedă. DN1C și E 58 au carosabilul uscat.

Vizibilitatea este bună în trafic, cerul fiind senin pe majoritatea sectoarelor de drumuri naționale. S-a intervenit cu 14 utilaje cu lamă pentru curățarea prevenirea și combaterea poleiului. S-au împrăștiat 56 tone de material antiderapant.

Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în scădere. Nu au fost semnalate probleme până la această oră pe cursurile de apă.

Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță. Gheața este prezentă la malul râului Ruscova, dar și Vișeu.
Pentru astăzi, prognoza meteorologică prevede că vremea rămâne deosebit de rece în continuare pentru această perioadă, geroasă noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil și mai mult noros noaptea.

Electricienii sunt șocați! Mod legal de a reduce curentul cu 50%!
Izolat va ninge slab spre sfârșitul intervalului în zona de munte. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde va viscoli ninsoarea.

Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 1 grad Celsius și 4 grade Celsius. Cele minime vor fi cuprinse între -11 grade Celsius și -7 grade Celsius.

Pentru mâine, 23 martie, meteorologii au prevăzut că în cursul zilei vor cădea pe arii extinse precipitații predominant sub formă de ninsoare și vor fi condiții de polei.

Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.

Informaţii furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș