Un peisaj marin straniu, o plajă pustie albită de un soare orbitor, marea îngânându-se cu bolta cerului în nuațe de peruzea și ultramarin, despărțite printr-o dungă cenușie discretă ca hotarul sumbru dintre cele două lumi, două scaune părăsite pentru totdeauna de către cei care au șezut pe ele și o femeie singură, misterioasă, cu părul lung negru și fața întoarsă spre larg, spre întinderea nedefinită a mării, înaltă până la levitație, îmbrăcată într-o rochie de un alb imaculat și cu pălăria în mână pare pregătită în mod clar pentru plecare.

Dar nu pentru a pleca acasă, ci pentru o plecare definitivă spre largul mării, spre depărtările de dincolo de linia orizontului, pășind delicat peste ape spre înaltul cerului, ca o înălțare pe drumul spre Emaus.

Abia azi m-am gândit că aici s-ar putea să fie vorba de un autoportret.

prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Citește și

loading...