„Cine a decis majorarea trebuie să ne dea şi sumele. Este o măsură bună această majorare cu 25%, dar trebuie să avem şi banii. În acest moment, cu bugetul pe care îl avem, această majorare nu este posibilă”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, Sorina Pintea.

„Cred că o să ne dea ministerul banii pentru aceste majorări. Nu putem acorda 25%, la bugetul pe care îl avem acum. Medicii sunt bucuroşi că vor primi bani mai mulţi, mai ales dacă se va dubla salariul”, a adăugat şi managerul Spitalului de Recuperare Borşa, Ana Pop.

„Se va suplimenta tariful pe caz rezolvat”

Liderul de sindicat SANITAS Maramureş, Mircea Ciocan, a menţionat că de această creştere de 25% ar urma să beneficieze, la nivel de judeţ Maramureş, peste 5.000 de oameni din sistem.

„Nu vor fi probleme cu banii. Da, vor exista bani. Pentru că la discuţii au fost şi cei de la Casa de Asigurări. Se va suplimenta tariful pe caz rezolvat. Şi atunci vor fi şi bani”, a concluzionat Mircea Ciocan.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și