La acest eveniment a fost prezent şi prefectul de Maramureş, Vasile Moldovan, dar şi primarul municipiului Sighet, Horia Scubli, ambii luând parte şi la manifestările dedicate Zilei Orașului Solotvino și Zilei Minerului.

Primirea delegației Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat Veaceslav Șaramet și a delegației Consulatului României la Solotvino, condusă de consul Edmund Neagoe s-a făcut în punctul de trecere a frontierei de stat de la Sighetu Marmaţiei.

Secretarul de stat, Veaceslav Șaramet, a participat în 26 august a.c., la deschiderea Centrului de Informare Român din Slatina/Solotvino, al doilea centru de acest gen deschis în Ucraina, care are un rol important în sprijinirea comunității românești din regiune în promovarea și conservarea identității etnice, culturale și lingvistice.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni urmărește astfel transmiterea unui mesaj puternic de susținere a etnicilor români și, totodată, implementarea acestui proiect constituie o dovadă concretă a prezenței României și a interesului crescut al autorităților guvernamentale pentru păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității românești.

Totodată, autorităţile române au participat şi la deschiderea oficială a Zilei Minerului – Ziua Oraşului din dreapta Tisei, ce a avut loc în parcul central al orașului. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunţă că deschiderea Centrului de Informare Român din Slatina/Solotvino face parte din Programul de Guvernare 2018-2020, fiind un vector important de extindere a prezenței limbii române în regiune.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și