Evenimentul a fost deschis printr-o slujbă de sfeştanie, săvârşită de protopopul Vasile Aurel Pop şi o parte din Grupul bizantin "Theologos". A urmat momentul simbolic de semnare a protocolului de colaborare între Inspectoratul Poliției de Frontieră și Centrul Cultural Sighetu Marmației.

Despre importanţa activităţii cultural-artistice, depre planurile de viitor au vorbit chestorul de poliţie, Liviu Bute- șef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi ing. Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației. Managerul interimar,prof. dr. Ioan Dorel Todea a prezentat oferta cultural-educativă şi artistică a Centrului Cultural Sighetu Marmației şi a adresat celor prezenţi mulţumiri pentru sprijinul acordat.

Reprezentanţii administraţiei locale au apreciat condiţiile create de conducerea Centrului Cultural pentru activitatea viitoare, pentru a răspunde în cât mai mare măsură cerinţelor sighetenilor.

A urmat un moment artistic susţinut de: grupul vocal instrumental al Ansamblului MARA(Ileana Matus,Mihai Chiş şi Nelu Godja),prof. prof. Ioan Szekely-clarinet şi Cristian Malicski-pian, folchistul Gheorghe Ștețca, Mark Mesaroş (pian şi chitară), solista Diana Codrea, în final alăturându-se soliştii Maria Mihali şi Adrian Benţa din partea Poliţiei de Frontieră.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanți ai Consiliului Local, Primăriei, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, personalul Centrului Cultural,colaboratori din instituțiile municipiului, presa locală.

Citește și

loading...