Potrivit doxologia.ro, postul se constituie prin reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, de la viaţa conjugală şi distracţii, în scop religios-moral. Această reţinere alimentară de la mâncăruri şi băuturi este numai partea văzută a postului creştin, iar partea nevăzută a postului, cea interioară, duhovnicească, sufletească, care de multe ori este mult mai importantă decât cea fizică, înseamnă reţinerea spirituală de la gânduri, pofte, patimi, vorbe şi fapte rele.

Biserica noastră consideră că adevăratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc şi post sufletesc în acelaşi timp. Sfinţii Părinţi au subliniat că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. Scopurile postului cuprind: înmulţirea milosteniei, înteţirea rugăciunii către Dumnezeu, a pocăinţei, pregătirea pentru Sfânta Spovedanie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Postul Crăciunului are o durată de 40 de zile, în această perioadă fiind mai multe dezlegări la pește.

„Postul Nașterii Domnului este un post de bucurie, care ne introduce în atmosfera harului, al milei și bunătății lui Dumnezeu, care se revarsă nu doar peste copii, ci și peste toți oamenii. Pentru că toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. Este un post de 40 de zile care prefigurează cei 40 de ani pe care poporul lui Israel i-a parcurs prin pustia egipteană, dar totodată și postul de 40 de zile al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La finalul fiecărei săptămâni, sâmbăta, duminica, avem mai multe delegări la pește. De asemenea, în această perioadă avem și câteva sărbători când iar avem dezlegare. Postul ne pregătește pentru atmosfera întâlnirii cu Dumnezeu care se face om, dar în modul cel mai minunat, curat. Postul de bucate trebuie să-l împletim și cu postul de fapte”, spune Vasile Fodoruț, preot paroh la biserica „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare.

Citește și