Sibiu Rally Romania va debuta joi, cu shakedown-ul, urmat de tradiţionalul meci de fotbal disputat între piloţi şi vedetele invitate, la Sala Transilvania, de la ora 16,00. Parada maşinilor din centrul Sibiului începe la ora 20,00 şi va fi urmată de startul festiv, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS).

Cu o suprafaţă mixtă de rulare, 80% macadam şi 20% asfalt, Raliul Sibiului cuprinde 14 probe speciale, în lungime de 216,34 km, traseul total al competiţiei fiind de 539,85 km.

Seara de joi este dedicata unei gale caritabile, organizată la Hotelul Hilton, care are drept scop strângerea de fonduri pentru Muzeul Brukenthal, primul muzeu deschis în Europa Centrala şi de Est. La eveniment vor participa autorităţi locale şi naţionale, reprezentanţi ai federaţiei, parteneri şi spectatori, iar piloţii vor dona obiecte care vor fi scoase la licitaţie în cadrul galei.

Ziua de vineri va debuta cu o sesiune de autografe în Piaţa Mare, de la ora 10,30, startul în prima zi de concurs fiind programat la ora 13,00. Spectatorii vor putea urmări şapte probe speciale în prima zi de concurs, cu o lungime de 95,84 km, cele mai aşteptate fiind cele două probe speciale de noapte, Păltiniş şi Şanta, de la ora 21,48.

Sâmbata se vor parcurge celelalte şapte probe speciale, începând cu ora 09,30, inclusiv celebra Gâtu Berbecului, cea mai lungă probă specială a raliului, de 30 km, care va fi parcursă de doua ori. Marele finiş va fi urmat de festivitatea de premiere din Piaţa Mică, de la ora 19,00.

Raliul Sibiului este etapa noua în calendarul Campionatului European de Raliuri 2013, iar pe lista de start figurează nume cu rezonanţă la nivel european. Jan Kopecky, Bryan Bouffier, Toshihiro Arai, Vitali Puşkar, Francois Delecour, Jean-Michel Raoux sau Lin Yan-Hu vor face spectacol alături de piloţii români.

În clasamentul general al Campionatului Naţional după şase etape pe primul loc se află francezul Francois Delecour, urmat de Gergo Szabo, David Botka, Valentin Porcisteanu şi Dan Gîrtofan. În clasamentul echipelor, conduce ESD Rally Team, urmată de Napoca Rally Academy şi BCR Leasing Rally Team. În clasamentul juniorilor, Simone Tempestini, Raul Badiu şi Bogdan Cuzma ocupă primele poziţii. Clasa 2 este condusa în acest moment de Francois Delecour, clasa 3 de Edwin Keleti, clasa 5 de Alex Filip, clasa 9 de Raul Badiu, iar clasa 11 de către Danny Ungur.

La capitolul prezenţe feminine, Ekaterina Stratieva şi Molly Taylor vor lupta la Raliul Sibiului în FIA ERC Ladies Trophy, iar în postura de copilot le vom putea admira pe Julianna Nyirfas, Veronica Boni, Mihaela Beldie, Denisa Nechita, Alina Bianca Pop şi Raluca Magdaş.


Preluare: AGERPRES (AS - editor: Mihai Ţenea)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și