Conform surselor noastre individul ar fi încercat să dea foc la lucrurile din celulă. El a fost oprit la timp de angajaţii centrului şi imobilizat. Mai mult, s-a decis transferul său sub escortă la secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, unde va fi supus unei evaluări psihiatrice în regim de izolare.

De precizat că nu a fost necesară intervenţia pompierilor pentru că angajaţii centrului au intervenit şi au stins focul cu extinctoarele.

Ce spune IPJ Maramureș

Ieri, 28 aprilie, la ora 16.00, lucratorii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș, au surprins un bărbat aflat în stare arest preventiv pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul siguranței rutiere, care a aprins o carte de citit, de la care flacăra s-a extins la o pătură.

Focul a fost în fază incipientă. Polițiștii au efectuat cercetarea la faţa locului, ulterior a fost sesizat parchetul, iar persoana în cauză a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmației, pentru a se stabili existența sau inexistența discernământului și a capacității de răspundere penală.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și