„În seara zilei de 24 august, în jurul orei 18.30, în zona Combinatului Phoenix, șoferul troleibuzului a fost atenționat de către călători că este un început de incendiu în troleibuz. Bineînțeles că a oprit troleibuzul, a coborât de la volan, a luat extinctorul și s-a îndreptat spre zona incendiului. Când a ajuns în dreptul dozatorului cu dezinfectant, acesta pur și simplu a explodat. Vorbim de un recipient care conține alcool, iar explozia i-a afectat colegului nostru fața, pieptul și gâtul. Starea lui este stabilă acum, e în continuare în spital, sub tratament și așteptăm verdictul medicilor în ceea ce privește arsurile. E conștient și, repet, așteptăm verdictul medicilor privind arsurile.

Dozatorul a fost incendiat de niște minori, se pare că au fost identificați, o să vedem. Noi am făcut adrese către toate instituțiile abilitate, noi am mai avut incidente în acea zonă, nu e pentru prima dată. Am cerut jandarmilor, poliție, dar și Poliției Locale să intensifice acțiunile de control în această zonă pentru a nu se mai repeta aceste incidente nedorite. Noi sperăm să se și ia măsurile pe care le-am cerut. Probleme sunt tot timpul în autobuzele și troleibuzele din municipiu, dar anul trecut am mai avut un incident mai grav, când au aruncat în autobuz cu petarde și șoferul a fost lovit, aproape desfigurat pentru că a atras atenția unor tineri”, a declarat Ioan Fârte, șef secție Exploatare Urbis.

„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 despre faptul că un bărbat, angajat al unei societăți, în încercarea de a stinge cu un extinctor un recipient cu spirt din interiorul unui troleibuz, aprins de persoane necunoscute, s-a produs o deflagrație, în urma căreia bărbatul de 39 de ani din Recea a suferit leziuni la nivelul gâtului și feței. Acesta a fost transportat la spital de un echipaj medical, rămânând internat în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul pentru luarea măsurilor care se impun”, a precizat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Citește și

Comentarii