Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă dimineața, în jurul orei 5.20, un echipaj de poliţie aflat în patrulare, pe raza comunei Scheia, a observat în trafic o mașină suspectă. Oamenii legii credeau că omul a consumat băuturi alcoolice.

Şoferul a fost oprit cu 23 de focuri de armă, după ce a gonit 4 kilometri

Deşi a fost somat, şoferul nu a oprit însă la semnalele acustice și luminoase ale polițiștilor și a mărit viteza de deplasare. Polițiștii l-au urmărit pe o distanță de circa 4 kilometri pe mai multe străzi din Scheia, iar apoi pe raza municipiului Suceava.

În momentul în care mașina a ajuns într-o intersecție, șoferul a frânat brusc, iar polițiștii au coborât din autospecială. Bărbatul a dat cu spatele și a pornit din nou în viteză, moment în care cei doi polițiști au scos arma, trăgând în anvelopele autoturismului.

Un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a intervenit, de asemenea, și a reușit blocarea autoturismului. Șoferul de 51 ani din comuma Scheia a fost scos din vehicul, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,91 ml/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de distrugere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului și pentru dispunerea măsurilor legale.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și